Un cuplu a călătorit în alt univers?

Un cuplu a călătorit în alt univers?

Realitatea depăşeşte de foarte multe ori ficţiunea. Unii semeni de-ai noştri trec prin experienţe incredibile, dificil de crezut şi de aceea, ezită de a le povesti. Ne-am întrebat adesea dacă există universuri paralele. Şi credem că ele par rezervate doar lumii viselor.

În iarna lui 1967, doamna Nathalie Nelson şi soţul său, care locuiau pe atunci într-o fermă veche din inima pădurii, în Vandeea, s-au decis într-o duminică să facă un tur cu maşina prin împrejurimi. Doamna Nelson povesteşte:
Am mers câţiva zeci de kilometri pe un drum perfect cunoscut, când, deodată bruma care domnea în jurul nostru şi de asemenea copacii din pădurea care mărginea drumul, au dispărut pentru a face loc unui peisaj de vară cu peluze, muguri de aur şi margarete. Am mers puţin în acest peisaj magnific şi am ajuns la un sat, pe care nu-l cunoşteam, un sat cu case foarte vechi fără tencuială, cu paiantă din lemn şi acoperişuri din ţigle care păreau noi şi unde se înălţa o biserică a cărui, lucru m-a frapat, clopotniţa nu era terminată.dimensions-traveler
Exista o luminozitate extraordinară a cerului albastru, nicio adiere de aer, arborii imobili şi niciun semn de viaţă, niciun animal, nimeni. Un semn de mort într-un peisaj magnific. Atunci am oprit maşina şi am coborât. Am mers timp de 10 minute bune, poate un sfert de oră, am privit casele, arborii, iarba care avea o culoare verde absolut strălucitoare.
Apui brusc am avut aceeaşi teamă. <Şi dacă maşina noastră nu mai era acolo?>, căci acest drum pe care am apucat ne era total necunoscut.
Am dat de drum şi am găsit maşina acolo unde o abandonasem. Apoi am plecat în maşină spunându-ne că vom reintra în acest sat pentru a face acelaşi periplu şi a trece din nou peste aceleaşi străzi.
Dar pornind motorul, tot peisajul rece s-a instalat din nou, nu am mai întâlnit sătucul şi numai drumul se derula din nou în faţa noastră.
Doamna Nelson a căutat în van, de mai multe ori de a găsi acest misterios sat şi nu a putut descoperi în arhivele locale decât un singur indiciu: în acel loc existase un târg abandonat dar către anul 1500, târg care a dispărut fără ca cineva să ştie exact de ce. Oare familia Nelson a avut o halucinaţie? Nimeni nu a putut oferi niciun fel de explicaţie. Dar tema nu este nouă.
În Anglia, un medic a plecat pe cal să viziteze un bolnav într-un sat pe care îl cunoştea bine. Pe drum, se afla brumă. El a ajuns în sat, dar casa bolnavului îi era necunoscută şi oamenii vorbeau o limbă stranie.
Este o poveste destul de asemănătoare cu cea a familiei franceze. Numai că în acest caz, nu putem vorbi despre o halucinaţie, pentru că erau două persoane care au trăit aceeaşi aventură. Putem deduce că avem de-a face cu un fel de fenomen de gaură neagră, de spirale care se învârt în jurul lor – însele? Un fel de vortex? Sau de universuri paralele?
Este remarcabil faptul că cei doi au reuşit totuşi de a părăsi satul misterios (din ce dimensiune?). Probabil, dacă ar fi luat cu ei un obiect oarecare, ar fi putut demonstra din ce epocă aparţinea… Din Evul Mediu? De pe altă planetă sau din alt univers? Cine ştie? Mai dificil este că nu putem oferi nici măcar o presupunere ştiinţifică plauzibilă unor asemenea cazuri, absolut enigmatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *