El a făcut previziuni nu numai pentru Africa de Sud, ci şi pentru Europa. A văzut Primul Război Mondial cu Germania pierzând. Şi folosirea submarinelor… Urcarea şi căderea comunismului, independenţa Irlandei, a Indiei,
Etichetă: Europa
Un cercetător creştin declară că Biblia a prezis venirea celui de-al Treilea Război Mondial
Conform unui celebru autor creștin, creșterea Statului Islamic, Daech, ar fi fost prezisă de Biblie, dar și venirea celui de Al Treilea Război Mondial.
Noul Nostradamus prevede prăpăd pentru omenire
Un celebru pastor evanghelic peruvian tocmai a dat lumii profeții foarte neliniştitoare. În opinia lui, China și Rusia va începe al Treilea Război Mondial împotriva Statelor Unite, la trei luni după ce Europa își va închide granițele pentru migranți.
Credinta Bahai
Bahaismul este cunoscut sub numele de religia baha’ie, behaism sau credinţa baha’ie. Este o religie monoteistă al cărei scop este
Anna Goldi, „ultima vrăjitoare din Europa”, a fost reabilitată
Parlamentul din localitatea elveţiană Glarus a aprobat o moţiune privind reabilitarea ultimei vrăjitoare ucisă în Europa. Anna Goldi este ultima
Waverly Hills, sanatoriul bântuit
Situat în Louisville în statul american Kentucky, sanatoriul din Waverly Hills (fostă Waverley Hills), care domină dealurile din regiune prin
Supravieţuitorii Atlantidei au pus bazele civilizaţiei în America de Sud?
De fapt, în Popol Vuh ni se spune despre distrugerea faimoasei Atlantida? Supravieţuitorii atlanţi au populat apoi Brazilia şi au adus cu ei cunoştinţe uimitoare cu care i-au ajutat pe băştinaşi la progresul civilizaţiei?
Arnold Paole, cazul vampirului din Serbia
Arnold Paole (sau Arnold Kol Paole) era un soldat austriac care a murit în 1727, în satul Medvegia (azi în
Centralia, oraşul blestemat
Centralia este un oraș practic abandonat, înspăimântător, un oraş fantomă care se găseşte în Columbia County, statul Pennsylvania, Statele Unite
Tuneluri antice secrete pretutindeni în lume
Istorii despre tuneluri secrete abundă în Peru și în alte zone din America de Sud. Mulți cercetători cred că aceste tuneluri se întind pe sute de mile prin munți, până îin sudul republicii Chile, în măsura în nordul Ecuadorului sau Columbiei şi că străbat de la est junglele de nepătruns ale Amazonului.
Neanderthalienii au ajuns oare lângă Cercul Arctic?
Recent, au fost descoperite resturi caracteristice tehnicilor folosite de omul de Neanderthal lângă Cercul Arctic.
Istoria femeilor vikingilor
Din Nord, în perioadă neagră a epocii medievale, alături de ferocii luptători vikingi au venit şi femeile lor, neînfricate, despre care au scris manuscrisele păstrate din acea perioadă
Creta, leagănul civilizaţiei minoice
Creta este a cincea insulă cea mai mare din Marea Mediterană, care s-a alăturat Greciei în 1913. Ea este leagănul civilizaţiei minoice. Situl arheologic cel mai important al său este Cnossos.
Cu undiţa în apele greceşti
Grecii sunt cei mai mari consumatori de peşte din Europa şi din Mediterana. În această ţară, peştele este considerat ca un element esenţial al economiei, deşi participă numai cu 2% la PIB,
Insula Corfu, splendoarea din Marea Ionică
Insula Corfu sau Corcyra este situată în Marea Ioniană, pe partea de vest a Greciei, în apropiere de frontiera sa cu Albania.
Arsă de vie pe rug în jungla peruană pentru magie neagră
Magia neagră produce victime! O femeie de 73 de ani, care făcea parte din grupul etnic Yanesha, a fost arsă de vie în inima junglei amazoniene peruane de către membrii acestei comunităţi