În oraşul francez Lyon există o vastă rețea de galerii compusă dintr-o coloană centrală de unde pleacă treizeci de tuneluri
Etichetă: www.international-witches.com
Sunete teribile în Vancouver, Canada
În 2012 la Vancouver, Canada, s-au înregistrat sunete teribile venite parcă din altă lume. Este oare vorba despre efecte ale
Ritual african straniu
Un congolez în vârstă de 30 ani care se presupune că a presărat ardei pe sexul partenerei sale pentru așa-zisa
Magie neagră şi crime inexplicabile în Haiti
În Haiti, în ultima vreme, tot mai multe crime sunt legate de magia neagră, într-o ţară unde vrăjitoria este la
Numărul copiilor acuzaţi de vrăjitorie este în creştere
Mulţi copii sunt acuzaţi de vrăjitorie în Africa, susţine agenţia ONU pentru copii. Orfanii şi persoanele cu handicap sunt cele
Magie neagră la o morgă din Zambia
La Mazabuka, în Zambia, în martie 2012 au avut loc evenimente neobişnuite. Pentru agenţii mortuari părea o zi normală, de
Maluku – Vrăjitoria a făcut mai multe victime
Oraşul Maluku, din Congo, este răvăşit de o descoperire macabră care continuă să agite conştiinţa tuturor. Agricultorii care u plecau
Nicole Kidman: vrăjitoria a ajutat-o să rămână gravidă!
Astăzi, superba actriţă Nicole Kidman este o femeie împlinită şi mama unui copil de vis numit Sunday Rose … Dar
Sirene în Japonia
Două femei, Mary King şi Etsuko Shimabukuro călătoreau prin Japonia. Vizitând templul de la Karukayado, ele au făcut o stranie descoperire. În acest templu, într-adevăr se găseşte
Castele din India
Civilizaţia indiană posedă un sistem social foarte complex. Ierarhia castelor conduce la excluderea unei categorii numită “cei de neatins”.
ADN şi enigme istorice
Progresele geneticii şi aplicaţiile sale concrete oferă perspective pasionante. Într-adevăr, graţie ADN-ului
O fiinţă roşie în Siria
La 3 iunie 2004, guvernul sirian a trimis regimente de infanterie motorizate în provincia Dimashq după ce aici a fost raportată o “creatură roşie”, ascunzându-se într-o plantaţie
S-a descoperit o piramidă misterioasă extrem de veche în Kazahstan
Arheologii de la Institutul Saryakinsky de Arheologie din Karaganda au descoperit recent o piramidă necunoscută, aflată în ruine, situată într-o regiune pustie din Kazahstan, la aproximativ
Confirmarea autenticităţii craniului mic de la Tafilalet
Un craniu minuscul, descoperit de un tânăr paleontolog amator în iulie 2006 în apropiere de Erfud pe un sit recunoscut pentru fosilele sale de ortocere şi de goniatite, a fost autentificat de oamenii de ştiinţă.
Un mare dinozaur descoperit în Africa de Sud
Oamenii de ştiinţă au anunţat descoperirea unui noi specii de dinozaur. Această descoperire este extraordinară, căci ea permite de a se face legătura între primii dinozauri şi sauropode
O fosilă de papagal descoperită în Scandinavia
Paleontologii au descoperit în Scandinavia o fosilă de papagal datând de 55 de milioane de ani, informează revista Paleonthology.
Statuile care plâng
Statui sau icoane care plâng ori sângerează. Amintiţi-vă: aţi auzit vorbindu-se despre ele de foarte multe ori şi nu prea
Ritual tibetan sinistru
În magia tibetană, există un ritual straniu numit ro-lang, cadavrul care se ridică. Puţin europeni au asistat la acest ritual
Mai mult de jumătate dintre animalele sălbatice au dispărut
În ultimii 40 de ani, mai mult de jumătate dintre animalele sălbatice care trăiesc pe planeta noastră au dispărut, susţine un raport recent dat publicităţii de către WWF, extrem de trist şi alarmant.