Insolit

 
 

Extincţia limbilor, salvarea lor…

În fiecare an, zece limbi din lume încetează de a mai fi vorbite, deci de a trăi. Este vorba de limbi ale unor popoare puţin numeroase, care trăiesc în ţări unde limba oficială le ”înghite” puţin câte puţin.


În căutarea oraşelor pierdute din Amazonia

Percy Harrison Fawcett sursa Wikipedia

Percy Harrison Fawcett, ofiţer şi explorator englez (1867-1925), şi-a consacrat mulţi ani explorării junglei sud-americane aproape necunoscută, la începutul sec. XX.


Vede în întuneric

1024px-Ageev_iris

Un tânăr chinez a provocat stupoare printre specialişti atunci când aceştia au constatat că putea vedea în întuneric ca ziua. Tatăl lui Nong Youhui a fost foarte neliniştit când a văut că fiul lui avea ochii albaştri foarte strălucitori şi s-a dus cu el la un consult medical la spital. Dar după diferite examene medicale s-a constatat că băiatul poate să citească în întuneric, ca şi cum ar fi lumina zilei. Potrivit experţilor, el s-a născut cu o boală numită leucodermie care dă mai puţini pigmenţi ochilor şi-i face maiCitește mai mult


Sfere din piatră perfecte şi în China

În timpul unor lucrări pe un şantier de construcţie, au fost găsite ouă din piatră gigantice şi o


Cum au fost făcute piramidele din Egipt?

Teoria potrivit căreia piramidele au fost construite plecându-se de la pietre sintetice revine în actualitate.


Blestemul paralelei 33

John_F._Kennedy,_White_House_color_photo_portrait

Număul enigmatic 33 se întinde ca o linie de latitudinde peste multe culturi diverse şi în diferite perioade ale timpului


Efectul Kirlian

Şi dacă sovieticii au descoperit secretul aurei? Şi dacă ştiinţa dă dreptate clarvăzătorilor?


Cine a construit Luna?

Satelitul planetei noastre a fascinate dintotdeauna omul. Oamenii de ştiinţă sunt unanimi: Luna nu ar fi trebuit să existe!


Fantoma lui Jim Morrison a apărut în cimitir

Dar Meisner nu a remarcat asta decât în 2002. Atunci, a cerut să fie analizat clişeul. Într-o carte intitulată Ghosts on Film 2: Photograps of the Unexplained, cercetătorii afirmă


Misterul lacului Bodom

Totul a început în 1960. În orășelul Esbo, din Finlanda se găsește un lac numit Bodominjarvi (în finlandeză). Patru tineri, doi băieți și două fete au întins corturile pe malul lacului.


Hide

Warning: include(jamy.html): failed to open stream: No such file or directory in /home/admin/public_html/portalulvrajitoarelor.ro/wp-content/themes/newspress-extend/footer.php on line 44

Warning: include(jamy.html): failed to open stream: No such file or directory in /home/admin/public_html/portalulvrajitoarelor.ro/wp-content/themes/newspress-extend/footer.php on line 44

Warning: include(): Failed opening 'jamy.html' for inclusion (include_path='.:') in /home/admin/public_html/portalulvrajitoarelor.ro/wp-content/themes/newspress-extend/footer.php on line 44