Ducele de York a văzut Olandezul zburător

Olandezul zburatorTânărul Duce de York, viitorul rege al Angliei sub numele de George al V-lea, a servit în Marina Britanică până 1891. În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii s-a găsit, în compania fratelui său Prințul Albert Victor, la bordul navei-şcoală La Bacchante care făcea ruta spre Sydney, Australia.

Pe 11 iulie 1881, în timp ce barca naviga în apele australiene, Ducele de York a avut viziunea navei fantomă identificată ca fiind Olandezul zburător. El a menționat în jurnalul său de bord:

„În mijlocul unei lumini roșii, se distingeau clar marinarii, vâslele și pânzele unui bric de aproximativ două sute de yarzi (cca 180 metri) de la babord înainte. Paznicul de seviciu a semnalat nava foarte aproape și ofiţerul de cart a văzut-o de asemenea, clar, de pe pasarelă. Serviciul de cart de la mijlocul navei a văzut-o de asemenea şi a fost trimis acolo, dar când a ajuns, nu a putut vedea niciun semn de barcă materializată.

Noaptea era limpede, marea calmă. Treisprezece persoane, în total nu puteau nega că au văzut-o. ”
Mai mult decât atât, marinarul de cart care era în catarg a căzut în mod ciudat și a murit pe loc.



« (Înapoi la noutăți)



Lasă un comentariu

Hide