Akh, Ba şi Ka, principiul trinităţii

Akh este lumina ieşită din tenebre, care este începutul oricărei geneze şi al oricărei creaţii. Aceasta presupune în primul rând întunericul, cât şi lumina inclusă în acesta, şi o Cauză Originară care le conţinea „virtual” pe amândouă. Astfel, atunci când Revelaţiile Egiptene, Ra apare din Nout, este „akh”.

Odată cu apariţia lui Ra, este seară şi dimineaţă, Vest şi Est, şi aşa este orizontal: nu putem concepe Estul fără Vest şi cele două extreme fără orizont: 1,2 şi 3,0 Trinitate.

Într-o trinitate originală al treilea element este raportul abstract între cele două elemente cunoscute. Dacă nu presupunem elementul iniţial ca cunoscut, nu putem cere trinitatea, astfel Amon este „Cel care nu are nume”, necunoscut, Mout manifestat prin Khonsou care îi dezvăluie faţa. Al treilea element aparţine atât primului cât şi celui de-al doilea termen.

 

Sursă The Yorck Project: 10.000 Meisterwerke der Malerei. DVD-ROM, 2002. ISBN 3936122202. Distributed by DIRECTMEDIA Publishing GmbH, Wikipedia. Imentet şi Ra din mormântul lui Nefertari, sec.13 î.e.n.

Sursă The Yorck Project: 10.000 Meisterwerke der Malerei. DVD-ROM, 2002. ISBN 3936122202. Distributed by DIRECTMEDIA Publishing GmbH, Wikipedia. Imentet şi Ra din mormântul lui Nefertari, sec.13 î.e.n.

 

 

Al treilea termen al unei trinităţi originale este un raport de Calitate care face din el intermediarul, ca Trei între Doi şi Unu, şi asta în cazul în care minţii noastre îi este greu de a concepe această idee a concepţiei lumii faraonice, pentru că Calitatea este abstractă.

Ea devine totuşi înţeleasă, „perceptibilă”, prin fenomenul care o determină. Acest fenomen, aparent al treilea element, devine al patrulea, adică în realitate, primul termen al unei linii trinitare următoare.

De exemplu, raportul care pune în acţiune funcţiille sexuale şi constituie o dualitate bărbat şi femeie, al treilea termen fiind „mare”, adică dragoste – atracţie. Acest raport care pune în legătură funcţiile sexuale este calitativ, ca cauza naturală care l-a declanşat: tatăl şi mama sunt procreatorii produsului, dar cauza reală este puterea de a iubi – atracţie, care este aceeaşi Putere pe care o regăsim în întreaga Natură pentru orice reproducere. Astfel într-o trinitate, este un al treilea termen veritabil („mobil”), care provoacă raportul dintre primii termeni. Fenomenul sau produsul care urmează va fi al treilea termen aparent al acestei trinităţi şi devine primul termen al unei noi trinităţi.

Trinităţile se generează una pe alta, şi sunt dezvăluite astfel una alteia. Acesta este principiul celor patru mari revelaţii egiptene cu ierarhia lui Neter care urmează Cauzei Primordiale a lumii naturale create.

Akh, Ba şi Ka sunt trinitatea spirituală care face omul, dar care de asemenea se găseşte în toate celelalte subiecte ale Naturii – deci ale lumii create – sau chiar pentru unii Neter.

Sunt trei stări spirituale, pe care nu le putem analiza ca şi cum am diseca un animal, de exemplu. Nu putem, pentru că nu sunt independente unul de celălalt.

Content Protection by DMCA.com





Lasă un comentariu

Hide